Astăzi, copiii de la grădinița noastră au descoperit cât de importantă este apa pentru o viață sănătoasă. Prin jocuri, experimente și discuții pe înțelesul lor, copiii au aflat de ce avem nevoie să bem apă zilnic, cum ne ajută apa să fim plini de energie și ce se întâmplă cu noi atunci când nu ne hidratăm suficient. Copiii au fost curioși, implicați și foarte bucuroși să participe la experimente simple, unde au comparat o floare ofilită cu una proaspătă, învățând astfel că și plantele, au nevoie de apă ca să crească. Activitățile de la toate grupele s-a încheiat creativ, cu un colaj tematic: „Beau apă ca să fiu sănătos!”, în care fiecare copil a contribuit cu un desen sau o imagine care să exprime ce a înțeles din această lecție. Copiii au înțeles că apa este indispensabilă pentru viață și sănătate. Au fost încurajați să aleagă apa în locul băuturilor carbogazoase și să consume zilnic suficiente lichide.
Ne dorim ca mesajul zilei să ajungă și acasă: „Alegeți apa! ” Este cea mai bună alegere pentru hidratare și sănătate, la orice vârstă!